Nimic nu e ca tine

Ne-am certat. Mi-am tras paravanul in care ma inchid cand clachez. Mi-am luat atitudinea de "nepasatoare" atat de perfecta incat uneori uit ca e doar un rol.
-Plec. Inchide usa.
Fumam aparent nepasatoare.
- Poti pleca. O inchid dupa.
- Macar condu-ma..
M-am ridicat. I-am deschis usa. I-am aratat usa.
El si-a luat geanta si a iesit. Semn ca a vazut-o....
Am trantit-o in urma lui. M-am intors inapoi la tigara ce arsese jumatate in scrumiera. Consumata. La fel ca si mine.
Trag doua fumuri, privesc masina pe geam prin perdea sa nu fiu vazuta. O privesc cateva minute, agitata, confuza, nervoasa....asteptand sa se intample ceva...orice. Imi tin telefonul in mana, asteptand un apel, un mesaj. Cateva minute in care strangeam telefonul in mana, si priveam masina in care el astepta, la fel ca si mine, un semn. Cateva minute ce au parut ore.
"Din respect ptr tot ce a fost iti spun ca nu ai procedat bine." Am cedat de data asta, pentru prima data. Am trimis mesajul care a fost urmat de un apel din partea lui.
-Lasa-ma sa urc te rog, am exagerat. Am vrut sa vad daca ma lasi sa pleci. Si ai facut-o. Chiar daca in nenumaratele ori in care tu ai fost cea care vroia sa plece, eu te-am oprit. Cu toata fiinta mea... Iar tu...probabil nu-ti pasa....atat de mult ca mie.
Stiam asta. Din aceasta cauza nu l-am oprit. I-am urat drum bun si am inchis telefonul.
Intr-un minut un alt mesaj.."Sunt la usa. Deschide te rog. Trebuie sa vorbim".
Am deschis. Am vorbit. Putin...Nu mai stiam cine a gresit, cine a avut dreptate.
Nu mai aveam cuvinte.